Apartamentele din Pleiades Residence Ploiești sunt în plin proces de amenajare: semnarea contractelor finale este în curs, iar o parte dintre clienți s-au mutat deja în noile lor locuințe. Anul 2024 marchează, așadar, un nou început pentru familiile care au ales Pleiades Residence și conturează un nou standard de locuire pentru orașul Ploiești.
Le-am adresat câteva întrebări celor care au ales să își proiecteze viitorul în Pleiades Residence și dorim să vă împărtășim tuturor câteva impresii la cald din partea noilor proprietari.
S.A, Proprietar în Pleiades Residence:
În primul rând, am considerat-o ca fiind prima casă și în al doilea rând am considerat-o o investiție pe termen lung.
G.M., Proprietar în Pleiades Residence:
Mi-a prezentat încredere acest proiect și e o noutate în orașul ăsta gri, o „pată verde”, să zicem așa, o gură de aer pentru acest oraș.
Un nou standard pentru apartamentele din Ploiești
Construite cu scopul de a îmbina confortul și eficiența, apartamentele din Pleiades Residence Ploiești sunt luminoase, încăpătoare și eficiente energetic. Soluția încălzirii prin centrală de bloc este una dintre cele mai comode pentru proprietari, dat fiind că fiecare apartament are contorizare separată și permite reglarea temperaturii cu ajutorul termostatului propriu. Acesta este unul dintre principalele criterii după care noii membri ai comunității au ales un apartament în Pleiades Residence Ploiești:
În primul rând m-a atras faptul că acest bloc are o centrală proprie, deci, practic, pe mine nu mă mai interesează decât să reglez temperatura în apartament, nu mai stau să umblu după centrală de gaz sau alte minuni, spune un alt proaspăt proprietar al unui apartament cu 3 camere din ansamblu. Practic, totul se face dintr-un singur buton, nu mai am nicio treabă, deci, efectiv vin ca la hotel, am reglat temperatura și asta-i tot.
Apartamentele cu 3 camere – printre cele mai spațioase din Ploiești
Apartamentele cu 3 camere din Pleiades Residence, ideale pentru familii, vin în 6 tipuri de compartimentare și au suprafețe utile de până la 80,26 mp, la care se adaugă fie un balcon de până la 24 mp, fie o grădină privată de până la 126 mp. Poți alege un apartament cu 3 camere și 2 băi sau cu 3 băi, în funcție de preferințe. Din cei 2,70 m care reprezintă înălțimea liberă a camerelor, 2,20 sunt doar ferestrele – ceea ce îți asigură lumină naturală pe tot parcursul zilei.
G.M., Proprietar în Pleiades Residence:
Mi-a plăcut în primul rând balconul foarte mare și spațios, e mai mult o terasă decât balcon și am avut nevoie de spațiu, nu îmi place să fiu constrâns într-un apartament micuț și apartamentele de la Pleiades sunt chiar foarte mari.
Dacă te afli în căutarea unui apartament spațios, poți opta și pentru un apartament duplex cu 3 camere, cu scară interioară, poziționat la etajele 11-12 sau chiar pentru unul cu 4 camere – varianta cu suprafața cea mai generoasă.
Pleiades Residence Ploiești – condiții ideale pentru o viață socială armonioasă
Spațiile verzi și locurile de joacă și de relaxare integrate în ansamblul rezidențial oferă mai mult decât un aspect natural plăcut. Aleile fără acces auto fac posibile plimbările și activitățile în aer liber în deplină siguranță.
Vecinii au posibilitatea să se cunoască și să petreacă timp împreună, atât în interiorul ansamblului, cât și în imediata apropiere, la Prahova Value Centre, unde pot savura împreună o cafea sau alte delicatese.
Localizare excelentă a ansamblului rezidențial
Proximitatea centrului comercial este utilă și din perspectiva asigurării accesului imediat la produse și servicii necesare în viața de zi cu zi, ceea ce te ajută să faci economie de timp și de efort.
Proprietar:
Îmi place foarte mult pentru că este așezat într-o poziție foarte bună, are foarte multe spații comerciale, are aproape toate magazinele de care am nevoie ca să fac cumpărăturile necesare, atât cele mari, cât și cele mici.
Alegând să trăiești aici, vei avea acces în aproximativ 15 minute de mers pe jos la grădinițe, școli, săli de sport și la Gara de Sud. Foarte aproape de ansamblul rezidențial – 2-3 minute – se află stațiile de autobuz Pleiades Residence și Prahova Value Centre, care te conectează cu restul orașului. În plus, apropierea de Autostrada A3 face ca și călătoriile în afara Ploieștiului să îți fie la îndemână. Pe scurt, apartamentele din Pleiades Residence, facilitățile și avantajele care vin „la pachet” îți propun nu doar un spațiu nou și modern în care să locuiești, ci un întreg stil de viață adatat provocărilor actuale.
Dacă toate acestea coincid cu dorințele tale legate de beneficiile unui loc pe care să-l poți numi „acasă” pentru totdeauna, te invităm să ne contactezi și vom găsi împreună soluția perfectă pentru tine!